Calitatea muncii survine din egalitatea în şanse. La mine la munca, de exemplu (şi, crede-mă, lucrez într-o companie care, obiectiv vorbind, este prototipul perfect al capitalismului), am avut norocul să intru într-un departament unde şefa e cam ciudată ea aşa şi ne dă la toţi acelaşi salariu. În alte departamente, se negociază, şi se re-negociază. ceea ce, basically, e de căcat. Doar fiindcă nu am good manipulating skills, nu înseamnă că nu-mi fac treaba. Nimeni nu ar trebui pus în situaţia de a-şi negocia salariul. Să nu mai vorbim despre cât de incorect e să ieşi la ţigară cu colegul care ia de 2 ori cât tine şi ce sentimente începe să trezească asta în tine când nu-ţi permiţi să plăteşti chiria. Competiţia de acest fel este destructivă, şi nu constructivă. Iar calitatea muncii reiese din posibilităţi şi caracter, nu din banii cu care eşti plătit. Iar pentru calitatea muncii există un alt soi de “remuneraţie” – datu’ afară vs. premiere (btw, vorbeşti cu un Rock Star, haha, da, mi-au dat premiu’ ăsta, sunt un Rock Star…). Chiar recent am avut o colegă care era total inaptă. Rare cazuri, dar după o evaluare in depth, a fost dată afară şi aia e.
Legat de URSS şi alea, URSS nu e chiar idealul meu de ţară comunistă. Trecând peste asta şi atingând punctul cu societatea agrară… Munca înseamnă muncă, de orice fel ar fi ea. Că dai la sapă sau că dai la taste, tot muncă se numeşte. În cazul unei societăţi agrare, nu vinzi servicii, vinzi produse. Şi eşti propriul tău angajator. Rolul unui stat (comunist) aici ar fi de a regulariza preţurile produselor. Cuantificând aceste preţuri în funcţie de timpul mediu de muncă. De exemplu, calculând cam câte roşii pliveşti, uzi şi culegi în interval de 8 ore, apoi calculând cam câte roşii ar trebui să-şi permită un om cu un salariu mediu şi făcând din trebile astea un preţ maxim, peste care niciun ţăran, indiferent de cât de şmecher e el, să nu poată trece. Dacă ţăranul în cauză are roşiile cele mai frumoase, sau cele mai gustoase, sau whatever, a trecut peste medie şi a făcut roşii mai şmechere, el va vinde mai mult şi aia e. Treaba asta se numeşte egalitate în şanse.
Referitor la genialitatea unui curent şi imposibilitatea de a-l pune în practică… Tocmai ai negat umanismul, democraţia, creştinismul, whatever, orice curent, politic, economic, social, religios, artistic al tuturor timpurilor. NICIUNUL nu a fost pus în practică. Singura stare perpetuă de la începutul omenirii şi până acum este nemulţumirea continuă (motiv pentru care şi apar curente ca ciupercile). Cauza acestui fapt nu este lipsa de substanţă a curentelor în sine, ci faptul că cineva acolo sus nu ne iubeşte. Acel cineva de-acolo de sus trebuie dat jos.
Cât despre mine şi despre ce aş fi făcut eu în comunism… Hmmm, probabil dacă aş fi trăit într-un comunism adevărat, m-aş fi bălăcărit într-o ignoranţă plăcută. Dar zic asta acum, fiindcă sunt pusă în situaţia de a nu avea cu ce să-mi plătesc lumina uneori, deşi câştig MULT peste mediu (asta e.). Dar, conform piramidei nevoilor a lui Maslow, odată ce unele nevoi sunt satisfăcute, altele devin prioritare. Odată ce aş fi avut satisfăcute nevoile de păpică, somnic, căldurică, alfabetizare, stabilitate în muncă, siguranţa familiei, siguranţa integrităţii personale, hăinuţe, relaxare şi odihnă, etc. … cine ştie ce mi s-ar fi sculat?! Probabil aş fi avut nevoie de artă?!? Pe de altă parte, arta a fost ÎNTOTDEAUNA purtătoarea şi promotoarea curentelor filozofice (o artă lipsită de substanţă nu e artă). Într-o lume ideală, arta, ca şi politica, este inutilă.
Mai departe de atât, nu ştiu. Probabil, dacă aş şti, aş fi genială, ceea ce nu sunt.
