Vreau să scriu despre Pulse, mai mult decât despre concert. Vreau să scriu despre faptul că şi în alte oraşe există crâşme mişto. Încep prin a menţiona că m-am simţit ca dracu’ de la o răceală care mă sâcâie, adăugându-se faptul că era un fum de nedescris, şi un amărât de aparat de aer condiţionat nu făcea faţă.
Aşa, deci, am ajuns în crâşmă pe la 6; la ora aia, angajaţii se băteau cu o ţeavă spartă, mop-uind încontinuu pe lângă ea. Canapele, poze cu motoare, spoturi orbitoare pe tavan… Cam kitschy, îmi zic eu… Dar ce m-a impresionat cu adevărat a fost selecţia muzicală. Toate piesele care au fost puse în crâşmă erau piese pe care le ştiam. Eu şi toată lumea! Piese mai mult sau mai puţin şmechere, “hit”-uri. În mod obişnuit, nu ştiu dacă aş aprecia aşa ceva, dar dat fiind că lumea nu mai vine la concerte, nu mai iese în oraş, nu se mai duce la film, nu mai mănâncă la restaurant. etc., că doar e “criză”, un loc familiar ajută mult.
Am experienţa de a pune muzică pe ici pe colo, în crâşme, şi mai nou la un e-radio, şi mai mereu mai vine careva la mine cu “nu pui şi tu …” şi eu mereu mă gândesc “bă, eu aş putea să-mi ascult muzica în casă, nu de-asta vin în club”. Şi totuşi nu o fac. Ba mai mult, o împărtăşesc şi cu alţii din dorinţa de a-i “aduce pe calea cea bună”. Acum îmi dau seama că lumea vine în cârciumă să bea. Şi dacă vine, tre’ să le faci pe plac. Ori punându-le o trupă de care nu ştiu decât ăia doi oameni care ţi-au cerut-o, ori încadrându-te la genul “soft”, cu un playlist “famous”. Serios acum, e cel mai bine! Am învăţat ceva de la Pulse “Club” (care nu e un club, e o crâşmă).
